Title: APEL DE PARTICIPAREA LA PROGRAMUL DE SUPORT DESTINAT COMPANIILOR CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE GESTIONARE ȘI RECICLARE A DEȘEURILOR ÎN CADRUL PROIECTULUI “FACILITAREA UNEI TRANZIȚII VERZI INCLUZIVE ÎN REPUBLICA MOLDOVA”.Reg. no.: EoI26/03271
Procurement method: Expression of Interest Overview:
Proiectul „Facilitarea unei tranziții verzi inclusive în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, lansează un concurs pentru selectarea până la 5 companii, care vor beneficia de suport non-monetar, sub formă de echipamente și servicii/lucrări de asistență tehnică specializată (servicii conexe echipamentelor), pentru crearea de instalații noi de reciclare, precum și pentru modernizarea și extinderea instalațiilor existente. Selecția companiilor se va realiza în baza unei grile de evaluare transparente și obiective, care va analiza relevanța proiectelor propuse, impactul estimat asupra creșterii capacităților de reciclare, fezabilitatea tehnică a investițiilor, sustenabilitatea financiară și capacitatea operațională a solicitanților de a implementa proiectele propuse. Perioada de implementare a programului este de 12 luni – interval în care vor fi realizate achizițiile de echipamente, implementate investițiile și desfășurate activitățile de dezvoltare a capacităților
Dosarele complete vor fi depuse în format electronic, trimițând un email cu documentația aferentă, la următoarea adresă: denis.parea@undp.org
Date de contact: Denis Parea, manager dezvoltare instituțională și instruiri, „Facilitarea unei tranziții verzi inclusive în Republica Moldova”, – telefon de contact: 068686777, e-mail: denis.parea@undp.org.
Termenul limită de depunere a dosarului de aplicare este 22 Mai 2026, ora 16:30.
Pentru a facilita participarea la concurs, pe 13.05.2026 ora 10:30 va avea loc o sesiune online de informare privind condițiile de eligibilitate, criteriile de evaluare, documentația necesară și etapele de depunere a dosarelor. Toate activitățile vor fi oferite gratuit.
Contacts:
Anexa A_Formular de aplicare Anexa B_Buget Anexa C_Declaratie_Propria_Raspundere | |||||||||||||
|
2010-2026 UNDP Moldova, Copyright and terms of use |